Pentru Elevi
Ne dorim să ajutăm cât de mult putem elevii care își doresc să studieze la Facultatea de Matematică și Informatică, de aceea organizăm multiple proiecte care să atingă acest scop, împreună cu Conducerea Facultății.
Dacă ai nelămuriri cu privire la Admitere, concursul MateInfoUB sau îți dorești să fii informat cu privire la toate evenimentele organizate de Facultate, poți vizita grupul de Facebook FMI - UNIBUC 2025 sau comunitatea de WhatsApp!
Explorează mai jos câteva dintre inițiativele noastre!
Caravana Edu
Data evenimentului: 10/03/2025 - 14/03/2025
Ești elev de liceu și nu știi către ce facultate să te îndrepți? Ei bine, voluntarii ASMI te ajută să descoperi Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din București!
Ziua Porților Deschise
Data evenimentului: 26/04/2025 - 27/04/2025
Dacă vrei să vezi cu ochii tăi facultatea în care îți poți petrece anii studenției, te invităm să participi la tururile ghidate, cursurile demonstrative și prezentările ofertei educaționale din cadrul Zilei Porților Deschise. În tot acest timp, voluntarii ASMI și profesorii Facultății vor fi alături de tine pentru a-ți răspunde la întrebări și curiozități.

Hello FMI
Data evenimentului: TBA - TBA
”Hello FMI” este o serie de evenimente sociale și academice organizate de ASMI cu scopul ca noii studenți să se acomodeze cât mai repede cu Facultatea și cu colegii lor. Printre acestea se numără Marea Ieșeală(serie de jocuri de cunoaștere prin care să-ți cunoști colegii), Tre' să caut (treasure hunt în București), Bumtzi(petrecere de început de an) și Dialog Deschis(prezentare a celor mai importante aspecte din viața de student și sesiune de Q&A cu voluntarii ASMI).

Rățușca
Data evenimentului: TBA - TBA
„Rățușca” este proiectul prin care intrăm în contact cu bobocii și îi introducem în viața de student al FMI. Încă din primele zile, voluntarii asociației se integrează cu grupele nou formate, și îi ghidează către primii pași ai studenției.